Maia Hirasawa - ''South again'' - Otroligt fint låt från hennes andra album ''GBGVSSTHLM''.(2009)
Jag kommer säkert att lägga det till min oändliga julens shoppinglista.
JUNGLE, BAIT & REDEMPTION (Summer in Ithaca)
8 år sedan
tisdag 17 november 2009
söndag 15 november 2009
Stockholm reads Herta Müller
Since Nobel Prize in literature was given recently away to Herta Müller, everyone seems to be on the hunt after her books.
Herta Müller is a Romanian-born German author who moved to western Berlin in 1987 running away from the oppression of the dictatorial regime in Romania at that time, which censored her work. All her work seems to be rooted in the totalitarianism experience where I come from as well. Behind this experience that gave birth to a writing desire there is a universal author and the Nobel Prize was awarded to Herta Müller for "the concentration of poetry and the frankness of prose".
She was dismissed from her job after she refused to be an informant for the police and from then on she was harassed by the state until she managed to leave Romania for West Berlin.
In 1987 I was a little kid, who maybe saw what’s going on under communism but who accepted as normal in the lack of a comparison term. Moreover, at that childhood age-when I wasn’t raising up yet existential questions like *who am I*- and, under a 'quiet' dictatorship (when they will tell us only what’s good for them not what’s against them), it was almost impossible for me to find out who is Herta Müller.
I found out later about her, few years after ’89 when the revolution has dragged down the Iron Curtain and when I was tired already of everything that reminds me of those communism times. Those years, right after Romanian revolution, everyone was speaking about what was kept under silence for more than 25 years. At the revolution I was just a kid which became few years later a young student willing to learn and experience, willing to understand but not focusing only on the past. At that time, when the young student went home for school vacation I remember I saw Herta Müller in a documentary at TV. She was speaking about the Romanian revolution as she could return and visit again her home town. She was speaking about experiences before she left Romania but in a very nice language without abusing terms which already became too much, like: totalitarianism, communism, dictator, censored, revolution, heroes.
Unfortunately I do not remember the name of that TV documentary I saw but I remember clearly that it kept me fascinated from start to end, watching an unknown to me Romanian-German writer speaking in Romanian about life from her point of view; and that captivated me. That memory, a similar experience, and now the fact that Herta Müller was brought to attention makes me want to read her work.
The first place I turned to search for her work was Stockholm’s public library but surprise! - Stockholm reads Herta Müller; everything is borrowed out, not to speak only about her books in Romanian or German or any language other than Swedish (because it is normal to not be available so many exemplars) but also translations in Swedish ...They are all gone.
So I will continue my searches within book stores next days and I hope I’ll be lucky to read Herta Müller soon.
Herta Müller is a Romanian-born German author who moved to western Berlin in 1987 running away from the oppression of the dictatorial regime in Romania at that time, which censored her work. All her work seems to be rooted in the totalitarianism experience where I come from as well. Behind this experience that gave birth to a writing desire there is a universal author and the Nobel Prize was awarded to Herta Müller for "the concentration of poetry and the frankness of prose".
She was dismissed from her job after she refused to be an informant for the police and from then on she was harassed by the state until she managed to leave Romania for West Berlin.
In 1987 I was a little kid, who maybe saw what’s going on under communism but who accepted as normal in the lack of a comparison term. Moreover, at that childhood age-when I wasn’t raising up yet existential questions like *who am I*- and, under a 'quiet' dictatorship (when they will tell us only what’s good for them not what’s against them), it was almost impossible for me to find out who is Herta Müller.
I found out later about her, few years after ’89 when the revolution has dragged down the Iron Curtain and when I was tired already of everything that reminds me of those communism times. Those years, right after Romanian revolution, everyone was speaking about what was kept under silence for more than 25 years. At the revolution I was just a kid which became few years later a young student willing to learn and experience, willing to understand but not focusing only on the past. At that time, when the young student went home for school vacation I remember I saw Herta Müller in a documentary at TV. She was speaking about the Romanian revolution as she could return and visit again her home town. She was speaking about experiences before she left Romania but in a very nice language without abusing terms which already became too much, like: totalitarianism, communism, dictator, censored, revolution, heroes.
Unfortunately I do not remember the name of that TV documentary I saw but I remember clearly that it kept me fascinated from start to end, watching an unknown to me Romanian-German writer speaking in Romanian about life from her point of view; and that captivated me. That memory, a similar experience, and now the fact that Herta Müller was brought to attention makes me want to read her work.
The first place I turned to search for her work was Stockholm’s public library but surprise! - Stockholm reads Herta Müller; everything is borrowed out, not to speak only about her books in Romanian or German or any language other than Swedish (because it is normal to not be available so many exemplars) but also translations in Swedish ...They are all gone.
So I will continue my searches within book stores next days and I hope I’ll be lucky to read Herta Müller soon.
lördag 14 november 2009
The boy who never...
This is what I have listened all evening: my new discovery, Landon Pigg!
It seems to me an amazing young musician with such a peaceful voice; I simply can't stop listening to him.
His new album The boy who never is not yet available in Sweden so I made a playlist with some songs I could find and I think are all wonderful:
fredag 13 november 2009
''Nordic Light''
The Light Drop
This is the way I see we have it here in Sweden these days. In the winter season, when sunrise is around 7:40 and the sunset at around 15:26 there is not much daylight left. And if the weather looks like this:
The Light Drop is the work of Brazilian designer Rafael Morgan and it represents a product designed by him. The thought behind this product is supposed to point out attention to how we deal with our natural resources. The actual product has an incorporated LED (which sip less energy and last forever) implemented in the faucets and controlled by the tap.
The picture is just brilliant I think, and serve so well my idea of light here in Swedish winter time. Rafael Morgan's work is simply clever; you can't just walk away and not love his ideas. It's one of my favorite designers and I will definitely come back to you and present some more of his work.
onsdag 11 november 2009
Nya vägar
Liv är det som väntar,
det man ej kan veta...
Kom, låt oss glömma!
Låt oss nytt och fagert leta!
av Karin Boye.
Bright Star
Jag vet redan vad jag ska göra i december!Bright Star, ett porträtt av den brittiske poeten John Keats nominerad till Guldpalmen 2009 för Bästa Film. Biopremiär: 2009-12-25
Nyfiken? Det är jag säkert!
tisdag 10 november 2009
Röd
Jag hoppas ingen har missat att Kent släppte ett nytt album i fredags. En riktig höstskiva. Riktigt bra. Håller med om att det är örongodis!
Vid en första album granskning anser jag att det är svårt att välja en favorit. Men för den här veckan när jag ska uttrycka mig med allt annat än ord tror jag passar bra med sista låten :
Dancing to freedom
It has been a while since last time I wrote something here and now I'm back with a new idea.
This week I will keep the silence and talk with anything else than words.Let's see if I can stay quiet!-:)
Der mauerfall-Memories:
a short photo movie I made myself
torsdag 22 oktober 2009
Si eu cu cine am sa votez?
Da, se apropie alegerile prezidentiale dupa cum citesc pe pagina mae.ro si in presa romaneasca. Timp de gandire pana pe 22 noiembrie 2009 cand se poate vota. Candidati? In ordine alfabetica:
Am gasit o gluma publicata pe nasul.net si care mi se pare potrivita pentru subiectul acesta. Amuzant, trist si adevarat in acelasi timp. Am sa o redau aici:
- Antonescu Crin PNL
- Băsescu Traian Independent
- Bătăiosu Marian Independent
- Becali Gigi PNG-CD
- Cernea Remus PVE
- Coja Ion Independent
- Geoană Mircea Dan PSD+PC
- Iorga Doru Independent
- Kelemen Hunor UDMR
- Miron Cozma PM
- Oprescu Sorin Mircea Independent
- Piperea Gheorghe Independent
- Potircă Constantin Ninel Independent
- Tudor Corneliu Vadim PRM
Am gasit o gluma publicata pe nasul.net si care mi se pare potrivita pentru subiectul acesta. Amuzant, trist si adevarat in acelasi timp. Am sa o redau aici:
¨La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni sa prospere, a hotarit sa dea printr-o “Lege Divina” fiecarei natii cite doua virtuti. Astfel, El i-a facut:
- pe elvetieni – ordonati si respectuosi fata de legi;
- pe nemti – disciplinati si rationali;
- pe englezi – perseverenti si studiosi;
- pe japonezi – muncitori si rabdatori;
- pe unguri – hotariti si buni meseriasi;
- pe francezi – culti si rafinati;
- pe spanioli – veseli si ospitalieri.
s.a.m.d.
Cind a ajuns la romani, i-a spus ingerului – consilier care nota:
- Romanii vor fi inteligenti, cinstiti si buni politicieni.
Dupa ce a publicat-o in “Monitorul Celest”, ingerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor cite doua virtuti, iar romanilor trei.
Oare in acest fel, nu cumva ei ii vor depasi si exploata pe toti ceilalti?
- Aoleu, asa e! Ai dreptate! Atunci sa revenim cu o “Ordonanta”:
“Pentru ca virtutile dumnezeiesti, odata acordate, nu se mai pot lua inapoi, precizez ca nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de doua virtuti in acelasi timp!”.
Si astfel se explica de ce romanii… :
- care sunt inteligenti si cinstiti, in nici un caz nu fac politica;
- cei care sunt cinstiti si fac politica, in mod sigur nu sunt inteligenti;
- care fac politica si sunt inteligenti, categoric nu sunt cinstiti.''
Si deci eu cu cine votez?-:P
tisdag 13 oktober 2009
Indigo got talent?...NOT!!!
Ce gresala am putut sa fac aseara cand am deschis televizorul cu gandul ca am sa gasesc ceva amuzant inainte de somn. Si asa am decis sa ma opresc la America's got talent, o editie din 2008 care este difuzata pe unul din canalele tv suedeze.
Si ce mi-a stat inima in loc cand am avut socul sa vad gemenele de la Indigo in competitie. Un fel de : ''daca Romania nu ma vrea, atunci America sigur ma vrea''...(pentru ca are de cine sa rada).
Cam asa as rezuma toata acea atitudine de nedescris cu care s-au prezentat acolo. Nu mai vorbesc de faptul ca prestatia nu e la un nivel la care se pot numi, cantarete, actrite sau dansatoare. Si in general nu cunosc pe nimeni in Romania care sa le fi apreciat.
Dar ce nu face dorinta de faima?
Nu insist sa comentez mai mult, am sa va las sa vedeti video-ul care vorbeste de la sine: aici ( pentru ca nu indraznesc sa postez video-ul pe blogul meu si pentru ca inca ma simt prost si am cosmaruri )
Si ce mi-a stat inima in loc cand am avut socul sa vad gemenele de la Indigo in competitie. Un fel de : ''daca Romania nu ma vrea, atunci America sigur ma vrea''...(pentru ca are de cine sa rada).
Cam asa as rezuma toata acea atitudine de nedescris cu care s-au prezentat acolo. Nu mai vorbesc de faptul ca prestatia nu e la un nivel la care se pot numi, cantarete, actrite sau dansatoare. Si in general nu cunosc pe nimeni in Romania care sa le fi apreciat.
Dar ce nu face dorinta de faima?
Nu insist sa comentez mai mult, am sa va las sa vedeti video-ul care vorbeste de la sine: aici ( pentru ca nu indraznesc sa postez video-ul pe blogul meu si pentru ca inca ma simt prost si am cosmaruri )
måndag 5 oktober 2009
Norway is best place to live, Niger worst- the UN development index for this year it's released
The annual United Nations human development index was released today . Here is an article taken from France-Press (AFP):
''Norway takes the number one spot in the annual United Nations human development index released Monday but China has made the biggest strides in improving the well-being of its citizens.
''Norway takes the number one spot in the annual United Nations human development index released Monday but China has made the biggest strides in improving the well-being of its citizens.
The index compiled by the UN Development Programme (UNDP) ranks 182 countries based on such criteria as life expectancy, literacy, school enrolment and gross domestic product (GDP) per capita.
Norway, Australia and Iceland took the first three spots while Niger ranks at the very bottom, just below Afghanistan.
China moved up seven places on the list to rank as the 92nd most developed country due to improvements in education as well as income levels and life expectancy.
The top ten countries listed on the index are: Norway, Australia, Iceland, Canada, Ireland, the Netherlands, Sweden, France, Switzerland and Japan.''
I noticed Romania on a 63 place (still in the high level development countries though) and Denmark on 16th while The United States ranks 13th, down one spot from last year.
Somewhere at the buttom of the article I discover that ''This year's index was based on data from 2007 and does not take into account the impact of the global economic crisis.'' ....So I wonder what tops the UN index list after or during the global economical crisis?Easy guess?
What’s the funniest thing that happened to you today? This week? In your life?
Alright, so everyone is interested in knowing more about how to live longer and healthier. Maybe not everyone admits it but trust me, all of us wants to live forever and if not, then just as long as possible.
I watched recently an interesting health and life-style Australian Tv-show that investigates myths and fables concerning health and well being.
Think about Myth Busters from Discovery just with health questions. Well, and in this show a small fragment was dedicated to how really healthy can laughter be. So they did some tests on a small group of people, measuring their blood pressure, signals in brain, and so on, while watching a comedy and then a serious war movie. As a result of the tests they confirmed that while laughing, the body gets relaxed, the blood veins become bigger and blood pressure is reduced and brain gets out from a stress condition by producing some hormones such as endorphins and serotonin known as happiness and good feeling hormones. With a little research I’m sure you will find out many more benefits, I just pointed out few.
Well and back to this show, they went even further by presenting a laughter therapist and few moments from a laughter therapy session. Quite interesting with the thought in mind that all these are healthy but I don’t say I really laughed watching it.
Ok, I’m convinced, laughter should be prescribed on medical receipt, and it really helps!
But now, the questions in my mind…what makes us laugh? We experience laughing by the age of 3-4 months. I read on BBC News webpage: "New research has given credence to the idea that laughter evolved in a common ancestor of the great apes and humans.’’
Our fellow great apes — orangutans, chimps, bonobos and gorillas — also squeal in response to tickling, and new research shows this behaviour may be the evolutionary root of human laughter. Ok, so we have it in our blood so to speak but, what makes us really laugh?
We humans, such sophisticated beings we really need something more than just tickling as we progress and more sophisticated triggers for laughter as we develop ourselves and grow up. The sense of humour depends on individual experiences and it begins to develop in early childhood.
Now it depends how you look upon life and how seriously you take it. I can imagine that someone with a social predisposition to criticism, a person with a deep sense of ridiculous or someone with a nihilistic way of thinking won’t succeed seeing much fun out there.
In an article from NY Times I read that ‘’ occasionally we’re surprised into laughing at something funny, but most laughter has little to do with humour. It’s an instinctual survival tool for social animals, not an intellectual response to wit. It’s not about getting the joke. It’s about getting along.’’ Alright, I know out there lots that laugh just for the laugh’s sake or just as a social tool when there is a lack in self-confidence but now I’m interested more into laughter as a health purpose.
I don’t remember since I last time laughed so hard that I had belly muscles pain but I go further with my little experiment and I try search for something funny.
Alright, here are my few findings on how to create opportunities to laugh:
A good funny book
A good comedy movie
A good comedy theatre play
A good comedian
A funny song…
Well nothing made me really laugh as I was looking to laugh. It’s a fact that the key to laying down humour patterns in the brain is the element of surprise. So I decided to stop looking for something funny and let the fun come out to surprise me.
tisdag 29 september 2009
Captiv in inutil
Oare cate din lucrurile pe care le facem in fiecare zi sunt cu adevarat utile si cate din drumurile noastre zilnice duc undeva intr-adevar? Exista lucruri pe care trebuie sa le facem, pe care le facem automatic fara sa mai gandim, lucruri care ne plac si lucruri la care visam. Si daca ma gandesc la cate euri si fatete ale personalitati avem fiecare dintre noi, balanta aceasta se mai si schimba .
Astazi un prieten mi-a adus aminte de acest artist minunat - pictor, poet si muzician - si am sa postez aici cantecul meu preferat din creatia lui:
Click aici
Astazi un prieten mi-a adus aminte de acest artist minunat - pictor, poet si muzician - si am sa postez aici cantecul meu preferat din creatia lui:
Click aici
måndag 21 september 2009
Stuck in stop motion
Here is another example of what still photos can do to a video. Enormous but great work that goes along so well with the music. I will post the lyrics too as I think they are just right for a new week start-:)
It’s amazing
Do it, now, you know who you are
You feel it in your heart and you're burning with ambition
But first, wait, won't get it on a plate
You're gonna have to work for it harder an’ harder
And I know, ‘cause I've been there before
Knocking on the doors with rejection [rejection]
And you'll see, ‘cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dreams
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you
Patience, now, frustration’s in the air
And people who don't care well it's gonna get you down
And you'll, fall, yes you will hit a wall
But get back on your feet an’ you'll be stronger and smarter
And I know, ‘cause I've been there before
Knocking down the doors won't take no for an answer
And you'll see, ‘cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dreams
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you
Don't be embarrassed
Don't be afraid
Don't let your dreams slip away
It's determination and using your gift
And everybody has a gift
Never give up
Never believe the hype
Trust your instincts and most importantly
You've got nothing to lose
So just go for it
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you [repeat]
It’s amazing
Do it, now, you know who you are
You feel it in your heart and you're burning with ambition
But first, wait, won't get it on a plate
You're gonna have to work for it harder an’ harder
And I know, ‘cause I've been there before
Knocking on the doors with rejection [rejection]
And you'll see, ‘cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dreams
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you
Patience, now, frustration’s in the air
And people who don't care well it's gonna get you down
And you'll, fall, yes you will hit a wall
But get back on your feet an’ you'll be stronger and smarter
And I know, ‘cause I've been there before
Knocking down the doors won't take no for an answer
And you'll see, ‘cause if it's meant to be
Nothing can compare to deserving your dreams
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you
Don't be embarrassed
Don't be afraid
Don't let your dreams slip away
It's determination and using your gift
And everybody has a gift
Never give up
Never believe the hype
Trust your instincts and most importantly
You've got nothing to lose
So just go for it
It's amazing, it's amazing
All that you can do
It's amazing, makes my heart sing
Now it's up to you [repeat]
söndag 20 september 2009
Stop motion
It’s quite frightening to say that in my world of dancing but even old already this is an amazing technique for animation and video making. I will add here a video to see what I’m talking about. Here the lyrics and music are home and I totally love it:
Home alone?Nah...
Maybe video killed the radio star in early ‘80s but nowadays the internet took over and ''killed'' the television. Be honest! How much time do you spend in front of the TV anymore? What are your first three things that come up in your mind when you want home entertainment? I can tell you mine: music, movies and books. Of course the list is longer than that but if I’m thinking about the source they almost all are provided by internet. What we’d do nowadays without it?
Let’s see... Early in the morning I wake up and after a fast shower and a very fast breakfast (more likely none with coffee) first thing that cross my mind is to sit down and turn the computer on. I’ll spend there at least one hour unless it’s a busy day and I’m on the run. Starting with checking mails, the webby, the blog, the comments I eventually left somewhere to see if any replies until I get to newspapers, and if I have the time then it’s reading in English , Swedish and of course Romanian. When I listen to music I just make my choice regarding my mood so why should I listen to radio when it’s all full of spoilers and a lot of noise? If I want to watch a movie it goes the same, I take my pick and watch it whenever I got the time and mood for it. Why should I follow a TV schedule that doesn’t fits me anyway and maybe not even offers me the new movie I would like to see? I’m sure there are lots of interesting things when you switch on the telly but I rarely get to it because I’m too busy over the internet.
When you are home with a burning question in your mind, where do you look for answers? I definitely turn first to Google it or just look over the internet.
I wonder what would the time look like without YouTube, MySpace, Vimeo, Flickr, Google, Facebook, Msn, Skype,Yahoo Messenger , Lastfm, Spotify, iTunes, Blogger, Vlogger, Twitter and maybe for some of us computer games? (and please make your add in the comments because the list is enormously longer)
From the public library I have been told to download Adobe Digital Edition to read my e-books from library and I can even borrow music or audio books over the internet if I like. My DVD post delivery service offers me newly a free feature where I can see streamed movies over the internet. Even shopping became a lot easier thanks to internet. It’s all about ''log in''…
Recently I got back to my old love and transformed it into a current hobby. Despite that I’m so much into it I even decided to get some more space between me and my computer and guess what? Making videos requires internet too and none of the less a computer.
I’ll try to stick with my decision and be more digitally reclusive. My advice, whenever you want to avoid spoilers and time killed over the internet: just switch your mobile phone off, keep the radio away, don’t turn your TV on (because it will send you over the internet in the end to find out some more), log off from pages you are on and shut down your computer. Just log on to the world outside the computer or simply sign in for a bit of silence.
tisdag 15 september 2009
Old times
Here it comes some moments from an old rehearsal with my first home made movie ever. Don't judge too hard, I'm still learning. Enjoy!
lördag 12 september 2009
Mircea Dinescu - Femei de cariera
Tocmai am primit un mail cu acest text a lui Mircea Dinescu, femei de cariera. Nu sunt un mare fan a lui Dinescu insa acest articol mi s-a parut oarecum amuzant si il public aici sa il cititi si voi.
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte"..
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de> dragul familiei.
Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna.. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu:
"Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte"..
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de> dragul familiei.
Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna.. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu:
"Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
fredag 4 september 2009
Did you lose a shoe?
About a month ago I did a forest trip in the popular Nacka Reservation with a thought bearing in mind to find the Söderbysjön Lake and Hellasgården place with the runic stones. I followed the marked track but at one point I took a different turn and made a shortcut through the forest. It felt quite an adventure making my own path. Admiring the fantastic forest scenery with lakes and small hills, looking for animal tracks, wooden bridges over the water, wood ant mounds, wondering if I will meet a lost moose or a hungry bear I suddenly saw a shoe lying on the ground in the middle of almost nowhere.
I don’t travel as much as I would like to but even on my usual routes in the cities I have lived or live at the moment, it happened many times to see a lost thing lying somewhere in my way. During the past years I can say that from all the things I’ve lost the most common for me were gloves and umbrellas. Those are so easy to loose or simply to forget them on a bench in the park, on your sit in the train or in a waiting room.
I once on my way to the dance hall for my rehearsal at that time, I decided to walk instead of taking the buss. I do that so often but in that morning I was wearing a pair of high heels ankle boots pretty comfy otherwise, until the heel went broken stuck in a small hole in the asphalt. I remember I laughed inside my self of this embarrassing moment but I was also frustrated for such a ‘’good’’ start of the day. I removed the broken heel and I turned around for a very funny walk back home to change my shoes. I even made sure that I take the buss this time from the closest station to my home.
Maybe on my ways throughout the city I saw many lost things like toys, books, clothing items, tools, keys, papers, eyeglasses, newspapers and so on but nothing for me is so intriguing like a lost shoe. Think about it, would you walk away with only one shoe without noticing that you actually lost the other?
It’s like you are part of a mystery discovering the missing shoe. Who is the owner, what really happened to make one walk away with one shoe, is he alive, why one lost shoe lies in the same spot for days without people noticing it or simply just pretending that nothing happened?
Why is so intriguing to find a lost shoe? Loneliness, abandoned, getting lost, mystery, puzzle….just few words that a lost shoe can remind me of.
onsdag 2 september 2009
Povestea unui vis...
Am atipit din nou citind doar o carte, dealtfel interesanta insa ciudat destul ca aveam nevoie de somn in mijlocul zilei. M-am trezit insa dupa un timp si inca adormita pe jumatate inspectam rece ceea ce tocmai am visat. Eu nu ma gandesc foarte mult la vise ca la niste simboluri a ceva ce nu e prezent in realitate ci mai degraba o expresie a realitatii care prinde forme din ce in ce mai bizare si in care trecutul se amesteca cu prezentul iar impresiile - fie ele lasate doar de altii care au trait o experienta sau pur si simplu ale altora - capata chipuri si provoaca situatii.
Totul este ambiguu si invaluit intr-o anume ceata, in care doar anumite lucruri par sa fie clare, materiale sau imateriale. Insa de cele mai multe ori, de fapt cam de fiecare data, cand ma trezesc dintr-un vis raman sub un fel de vraja care imi da o dispozitie, ceva de gandit si foarte clar pot sa definesc impresia sau starea psihologica in care m-am trezit din vis. As putea sa scriu carti din ceea ce visez, naratiunea acolo nu cunoaste limite.
Dar sa ma intorc la visul de astazi dupa-amiaza. Ma uit la bratul meu in timp ce scriu si observ ca inca mai am urmele ridurilor canapelei pe care atipisem. Constat ca de fapt visul era cumva menit sa ma trezeasca pentru ca atipisem intr-o anume pozitie langa aceea carte si pentru ca probabil nu m-am miscat din acea pozitie iar corpul meu era amortit. Imi era si putin frig cand am reusit sa deschid ochii. Interesante mecanisme avem in noi si cel mai adesea traim fara sa le constientizam .
Din cate reusesc sa imi aduc aminte din acest vis eram in Suedia insa ma plimbasem si prin vechiul meu apartament intr-o vila de la Foisorul de Foc din Bucuresti ale carei ferestre aveau de data aceasta perdele transparente si portocalii si arata cu totul alfel decat il stiusem odata. (ma intrebati probabil daca sunt sigura ca vorbesc de acel apartament insa raspunsul este puternic afirmativ pentru in visele mele pur si simplu exista lucruri care arata intr-un fel dar sunt total diferite dupa cum le stiu eu si am certitudinea unor lucruri si incertitudinea altora. E ca si cum asist eu insumi la o rasturnare a realitatii si o amalgamare imposibila de elemente luate de peste tot, din tot spectrul nostru posibil de cunoastere..O lume dealtfel atat de posibila in vise).
Cumva am ajuns sa sun o cosmeticiana pe care nu o cunosteam inca si sa ma programez pentru epilare. Si ea m-a primit in aceeasi zi, dupa ora 17 imediat dupa orele de munca.
Si ajunsa la aceea adresa, punctual la ora la care ne intelesesem constat in vis ca si ea tocmai ajunsese de la serviciul ei de 8 ore . Intram in cabinetul ei profesional de cosmetica dar dupa ce intram se transforma pas cu pas intr-un apartament obisnuit decorat cu motive africane in care se aflau cativa copii mici ce o asteptau plictisiti si infometati pe mama lor sa vina de la servici si un sot, si el de origine africana care ajunsese de la servici acasa cateva minute inaintea ei si o astepta sa plece amandoi undeva unde aveau ceva de rezolvat. Si in timp ce vorbeau ei amandoi despre aceasta m-am trezit cu cateva fasii de ceara pe ambele picioare. Ea vazand ochii mei mirati indreptati catre ei imi spune ca ar trebui sa fiu linistita ca acesta este cabinetul ei de cosmetica privat si ca aici isi primeste clientii. Insa cu cele doua fasii de ceara calda pe picioare, asteptand urmatoarea manevra, de a le scoate si pune altele, observ ca ea in graba isi schimba hainele de servici normal si prost platit chiar acolo sub ochii mei, intr-un halat alb. El care fugise pana in bucatarie sa vada de copii se intoarce in asa zisul cabinet- garderoba si imi raspunde la uimirea de pe fata mea prin a zice ca nu ar trebui sa ma nelinistesc atata timp cat sotia lui este o cosmeticiana profesionista. Acestea fiind spuse stinge lumina in incapere si sub privirea mea socata isi schimba si el hainele sale de servici facand total abstractie de prezenta mea in aceeasi incapere. Eu tot pe patul alb si ingust al cosmeticianei, tot cu fasiile de ceara putin mai reci acum pe picioarele mele, tot in asteptare, asist intr-un mod ciudat dar se pare ca total legitim pentru visul acesta la viata obisnuita de familie a unor muncitori de culoare.
Momentul acesta al asteptarii incepuse sa se prelungeasca dubios de mult. De acolo de pe patul ingust si alb cu doua fasii de ceara care strangeau pe masura ce se uscau pe picioarele mele priveam tot acest dialog crezand de fiecare data ca la sfarsitul propozitiei cosmeticiana va reveni la ceara si va termina epilarea pe care o incepuse. Ma trezisem dintr-o data in piesa lui Samuel Beckett cu alte personaje si cu decoruri complet schimbate. Dezinteresul meu pentru acea familie pe care nu o cunosteam era tranformat dintr-o data in atentie concentrata pe detalii alimentata tocmai de nevoia de ma scoate din asteptare. De fapt ma grabeam si eu sa ajung acasa dupa o zi lunga de munca in care voisem sa realizez ceva extra si anume sa ma si epilez.
Urmarea are aceeasi nota a asteptarii impinsa la limita exasperarii si socului iar evenimentele continua sa se tina in lant. Nimic neobisnuit in desfasurarea actiunii, doar asteptarea mea care ma impinge sa intreb, sa caut si sa incerc sa ii pun capat. Imi dau seama acum ca nici o clipa nu imi trecuse prin minte ideea renuntarii in ciuda faptului ca aveam toate motivele sa ma nelinistesc aflandu-ma in total necunoscut si fara prea mare putere de a controla sirul evenimentelor desi eu incercam asta. Doar prezenta mea acolo ar fi trebuit de fapt sa fie indeajuns sa curme sirul lor si asta pentru ca in vis mi se parea atat de normal ca odata ce o programare este facuta si urma sa platesc acele serviciile cosmetice totul trebuia sa decurga precum planului. Insa in visul meu nimic nu semana cu realitatea.
Intre timp cei doi soti plecasera sa rezolve aceea treaba de care eu nu stiam nimic si aflasem asta in momentul cand mi-am luat inima in dinti si am iesit din incaperea cabinet-garderoba. Urmeaza o intreaga calatorie pe holuri necunoscute in care nevoia de a o gasi pe cosmeticiana disparuta deja de un timp dar si curiozitatea ma pune fata in fata cu diverse personaje, de altfel tot necunoscute. Dau nas in nas cu menajera casei care imi spune ca ei tocmai au plecat in graba si ca pot merge in bucatarie sa ma servesc cu apa daca vreau. Eu intreb daca stie mai multe la care ea imi raspunde ca nu i-au spus nimic si se intoarce la sortatul hainelor murdare dintr-un cos de rufe. Imi continui drumul prin holurile intunecoase ale casei incercand sa gasesc bucataria cand doi copii se opresc din joaca lor zburdalnica privindu-ma pentru cateva clipe pentru a se reintoarce la jocul lor de-a v-ati ascunselea. Inainte sa apuc sa gasesc bucataria aud un telefon sunand din incaperea cabinet-garderoba si ma intorc in fuga lovindu-mi picioarele de diverse mobile si calcand pe diverse obiecte colorate presarate aiurea pe podea. Si ca in orice spectacol de suspans bineinteles ca telefonul inceteaza sa mai sune exact cand ajung in camera. Totusi ma bucur ca am reusit sa detectez unde este telefonul si incerc sa ma gandesc acum unde sa sun sa aflu mai multe. Ma indrept spre un raft al garderobei sa iau telefonul si il vad: roz cu multe beculete multicolore acolo zacea el langa un vraf de haine. Il iau si pe cand constat ca e extrem de usor in mana imi dau seama ca e doar o alta jucarie fabricata in China uitata de copii probabil in joaca lor.
De acum am un alt tel, sa gasesc un telefon in casa. Rascolesc garderoba din camera cabinet-garderoba sperand pentru un mobil uitat in vreo haina, ma intorc pe calcaie si ravasesc sertarele si ma uit sub patul ingust si alb si prin toate colturile incaperii insa nimic, nimic, nimic.
Un alt drum pe coridoarele intunecoase in care intalnesc si alte persoane chiar si cunoscuti de data aceasta insa nici unii nu stiu nimic si nu ma pot ajuta. Interesant este ca preocuparea mea pentru telul din vis nu imi da timp mare de interactiune cu celalte persoane, absolut doar strictul necesar. Niciuna din persoane nu pare sa fie curioasa de prezenta mea acolo, as putea spune ca aveau o oarecare indiferenta in care isi urmau robotic planul lor. Chiar si cand am reusit in sfarsit provizoriu sa dau de un telefon si a trebuit sa rascolesc dupa numere si sa sa vorbesc cu multe persoane, sperand sa dau de cosmeticiana, nici una din ele nu parea afectata sau interesata intr-un fel. Am vorbit chiar si cu o cunostinta prin telefon de care nu stiam mai nimic de ani de zile si ea nu parea nici macar surprinsa si nici bucuroasa ca dupa atata timp e doar o minune ca din greseala sa reusim sa ne auzim din nou, fie si asa intr-o situatie neasteptata.
Dezamagita ma intorc in camera cabinet-garderoba si ma asez pe patul ingust si alb gandindu-ma ce sa fac pe cand telefonul roz de jucarie suna si printre bazaiturile unui semnal foarte greu de receptat aud vocea cosmeticienei spunand ca se intoarce si sa nu ma nelinistesc, ei sunt inca in masina dar ajung dintr-un moment in altul. Eu ma uit la ceasul care arata peste ora 18 si fasiile de ceara de care uitasem si se uscasera deja destul de mult. Incep sa trag de ele si in graba ma gandesc ca e timpul sa ajung si eu acasa. De durere deschid ochii. M-am trezit dar inca visez. Mi-am scos fasiile singura si pe cand m-am urcat in masina sa conduc spre casa am vazut masina lor ca se apropia de parcare. Era o dubita colorata si pictata cu prajituri in toate formele insa nu am mai oprit. M-am trezit din somn.
Ma ridic incet de pe cartea pe care adormisem.
In drum spre bucataria mea pe holul meu intunecat ma pufneste rasul. In bucatarie asezata pe scaunul meu incep sa inspectez rece ceea ce tocmai am visat. Sarind de la un gand la altul pornesc spre calculator cu gandul de a scrie ceva despre frica.
Si ma pufneste rasul. Acum chiar ca m-am trezit.
tisdag 1 september 2009
Carpe Diem!
Vorbeam data trecuta de inceput si de faptul ca mereu trebuie sa alegem si iata-ma in fata ecranului gandindu-ma cu ce sa incep si ce sa aleg sa scriu din multimea de subiecte care imi trec prin minte astazi.
Intre timp am adaugat blogului cateva nume care mie imi spun ceva din lumea dansului, acolo unde ma regasesc cel mai adesea. Si ''rasfoind'' asa internetul am dat peste cateva stiri din aceasta lume si m-am instristat. Ca sa nu intru in detalii pentru cei neinteresati de subiect gasiti articolele despre doi monstrii sacrii in dansul contemporan :aici , in engleza: aici , in romaneste : aici si mai multe : aici
Indirect, ei mi-au furnizat bazele pe care am construit propriul meu vocabular coregrafic. Si pentru ca tot vorbeam de alegeri mai devreme (sau cel putin asa incepusem) , iata un exemplu in care poti spune ca nu mai ai de ales...
Viata e viata dar are limite, deci nu uita sa traiesti clipa!
Si putina muzica nu strica niciodata:)
måndag 31 augusti 2009
Sfarsit de august, sfarsit de saptamana si totusi un inceput...
Viata ne supune mereu alegerilor si in fiecare secunda noi asta facem...alegem.
Ma gandisem de multe ori sa incep un blog dar nu am facut-o pana acum, insa stiu ca mereu am scris, cate putin, cate o impresie,cate ceva...Da, am simtit nevoia sa ma exprim si in scris. Insa acum simt nevoia sa ma exprim ''cu voce tare'' si sa aud ecoul...
Banuiesc ca va asteptati ca pentru orice inceput sa ma explic , sa dau o imagine clara asupra a ceea ce va urma dar surpriza! nici eu nu stiu inca. Va spun doar ca vom afla impreuna:)
Ma gandisem de multe ori sa incep un blog dar nu am facut-o pana acum, insa stiu ca mereu am scris, cate putin, cate o impresie,cate ceva...Da, am simtit nevoia sa ma exprim si in scris. Insa acum simt nevoia sa ma exprim ''cu voce tare'' si sa aud ecoul...
Banuiesc ca va asteptati ca pentru orice inceput sa ma explic , sa dau o imagine clara asupra a ceea ce va urma dar surpriza! nici eu nu stiu inca. Va spun doar ca vom afla impreuna:)
Prenumerera på:
Inlägg (Atom)
