Fericirea calatoreste cu trenul…

Stiu, demult nu am mai venit pe aici, probabil nici voi,insa asta este: oricat de ocupata am fost si sunt, tot mi-a venit sa mai scriu asa printre picaturi.Bine,nu am fost prea activa nici la postat. Daca stau sa ma gandesc scrisesem randurile ce urmeaza pe la sfarsitul lui ianuarie.

Am ezitat in ce limba ar trebui sa scriu acesta articol.Traiesc in Suedia, vorbesc suedeza si romana si inca ma surpind gandind in engleza, asta dupa o perioada lunga in care am folosit aceasta limba.Nu la perfectiune, dar intelegeti voi…am folost-o zi de zi.In fine.Am ales!…nu poate fi decat romana si asta pentru ca faptul de la care au pornit toate aceste ganduri pe care le impartasesc aici era unul cat se poate de romanesc.Da.Romanesc intr-un tren din Suedia.

Citeam cu o zi in urma intr-un ziar local , pe tren fiind intre doua activitati, un articol.(Annete Kullenberg  ’’Lyckans finns på Ringvägen’’ -Sklm City 31 ian).Rasfoiam ziarul obosita si cautand sa ma tin ocupata ca sa nu ma fure somnul pe tren am dat peste articolul acesta.Titlul suna cat se poate de usor si atragator.La ora aceea exact ce cautam! Fericirea este pe Ringvägen; o strada mare din partea de sud a centrului orasului Stockholm.De fapt nu stiu ce a fost prima, poza autoarei sau titlul.Tin minte ca mai vazusem imaginea ei si ma intrebam cine e.

Uff, sigur am vazut-o undeva insa nu imi aminteam numele.Stiu ca seamana la infatisare putin cu Corina Chiriac.Da, Corina noastra cea de demult, cea pe care o ascultau parintii sau chiar bunicii nostrii.Si eu cand eram mica.

Dar inapoi la articolul acela.Autoarea descrie un moment de trecere pe aceea strada de care vorbeste unde exista lucruri care ei ii aduc aminte de niste ani buni traiti prin Argentina si o fac nostalgica si cu lacrimi in ochi.Ea numeste asta fericire.Bine.

A doua zi in acelasi tren, pe acelasi traseu (doar alt curs la care mergeam dupa munca) mi se intampla cumva acelas lucru.

Fugisem sa prind trenul si in sfarsit ma asez rasufland usurata si fericita ca am ajuns, l-am prins si nu am sa intarzii cand ce vad.Pe peretele din dreptul scaunului pe care ma asezasem scria *te iubesc, pui!’’ .Nu pot sa va spun cum am ramas.

Vorbisem toata ziua in suedeza si parca dintr-o data trebuia sa citesc de doua ori ca nu intelegeam.In fine.Ceva atat de aerian, dragut in acelas timp, pueril pe de alta parte imi starneste asa o stare. Nostalgie, amintiri demult apuse, dorul de casa…si ’’dulcele grai’’ pe care aproape l-am lasat.Nu stiu.Dintr-o data mi se parea totul atat de usor.Ma simteam acasa.

Acasa undeva intr-un tren din Suedia…Insa mi-a trecut la fel de repede precum ma izbise toata aceea stare.Incepusem sa ma uit in jur, de parca as fi cautat si celalte insemnari..parca ar fi fost o continuare..

Si gandurile intr-adevar..nu se intrerupsera acolo.Se facea parca eram undeva intr-un metrou bucurestean cu ceva ani in urma unde langa astfel de insemne mai gaseai si alte ’’graffiti-uri’’ care mai de care mai politicoase…si imi aduceam aminte cum le detestam.Da, toate acele mazgalituri pe pereti, mese, trenuri..oriunde in jur..de te faceau sa te simti in ghetou…le detestam.

Insa acestei mici ’’mazgalituri’’ nu puteam decat sa ii zambesc.M-a dus pentru cateva momente acasa….

Cand scriu aceste randuri inca mai zambesc…pentru ca mi-am amintit un cantec vechi.Al  Corinei Chiriac, culmea.Nu sunt un fan insa cine nu stie de ‘’strada sperantei’ daca l-a auzit o data.Sau de mai multe ori, ca multe altele nu erau pe atunci la televizor si radio.

’’Sa-i amintiti va rog frumos adresa mea
Cand va intalniti cu fericirea
Casa cu flori , strada sperantei la parter
O mai astept si mai sper …..’’