Totul este ambiguu si invaluit intr-o anume ceata, in care doar anumite lucruri par sa fie clare, materiale sau imateriale. Insa de cele mai multe ori, de fapt cam de fiecare data, cand ma trezesc dintr-un vis raman sub un fel de vraja care imi da o dispozitie, ceva de gandit si foarte clar pot sa definesc impresia sau starea psihologica in care m-am trezit din vis. As putea sa scriu carti din ceea ce visez, naratiunea acolo nu cunoaste limite.
Dar sa ma intorc la visul de astazi dupa-amiaza. Ma uit la bratul meu in timp ce scriu si observ ca inca mai am urmele ridurilor canapelei pe care atipisem. Constat ca de fapt visul era cumva menit sa ma trezeasca pentru ca atipisem intr-o anume pozitie langa aceea carte si pentru ca probabil nu m-am miscat din acea pozitie iar corpul meu era amortit. Imi era si putin frig cand am reusit sa deschid ochii. Interesante mecanisme avem in noi si cel mai adesea traim fara sa le constientizam .
Din cate reusesc sa imi aduc aminte din acest vis eram in Suedia insa ma plimbasem si prin vechiul meu apartament intr-o vila de la Foisorul de Foc din Bucuresti ale carei ferestre aveau de data aceasta perdele transparente si portocalii si arata cu totul alfel decat il stiusem odata. (ma intrebati probabil daca sunt sigura ca vorbesc de acel apartament insa raspunsul este puternic afirmativ pentru in visele mele pur si simplu exista lucruri care arata intr-un fel dar sunt total diferite dupa cum le stiu eu si am certitudinea unor lucruri si incertitudinea altora. E ca si cum asist eu insumi la o rasturnare a realitatii si o amalgamare imposibila de elemente luate de peste tot, din tot spectrul nostru posibil de cunoastere..O lume dealtfel atat de posibila in vise).
Cumva am ajuns sa sun o cosmeticiana pe care nu o cunosteam inca si sa ma programez pentru epilare. Si ea m-a primit in aceeasi zi, dupa ora 17 imediat dupa orele de munca.
Si ajunsa la aceea adresa, punctual la ora la care ne intelesesem constat in vis ca si ea tocmai ajunsese de la serviciul ei de 8 ore . Intram in cabinetul ei profesional de cosmetica dar dupa ce intram se transforma pas cu pas intr-un apartament obisnuit decorat cu motive africane in care se aflau cativa copii mici ce o asteptau plictisiti si infometati pe mama lor sa vina de la servici si un sot, si el de origine africana care ajunsese de la servici acasa cateva minute inaintea ei si o astepta sa plece amandoi undeva unde aveau ceva de rezolvat. Si in timp ce vorbeau ei amandoi despre aceasta m-am trezit cu cateva fasii de ceara pe ambele picioare. Ea vazand ochii mei mirati indreptati catre ei imi spune ca ar trebui sa fiu linistita ca acesta este cabinetul ei de cosmetica privat si ca aici isi primeste clientii. Insa cu cele doua fasii de ceara calda pe picioare, asteptand urmatoarea manevra, de a le scoate si pune altele, observ ca ea in graba isi schimba hainele de servici normal si prost platit chiar acolo sub ochii mei, intr-un halat alb. El care fugise pana in bucatarie sa vada de copii se intoarce in asa zisul cabinet- garderoba si imi raspunde la uimirea de pe fata mea prin a zice ca nu ar trebui sa ma nelinistesc atata timp cat sotia lui este o cosmeticiana profesionista. Acestea fiind spuse stinge lumina in incapere si sub privirea mea socata isi schimba si el hainele sale de servici facand total abstractie de prezenta mea in aceeasi incapere. Eu tot pe patul alb si ingust al cosmeticianei, tot cu fasiile de ceara putin mai reci acum pe picioarele mele, tot in asteptare, asist intr-un mod ciudat dar se pare ca total legitim pentru visul acesta la viata obisnuita de familie a unor muncitori de culoare.
Momentul acesta al asteptarii incepuse sa se prelungeasca dubios de mult. De acolo de pe patul ingust si alb cu doua fasii de ceara care strangeau pe masura ce se uscau pe picioarele mele priveam tot acest dialog crezand de fiecare data ca la sfarsitul propozitiei cosmeticiana va reveni la ceara si va termina epilarea pe care o incepuse. Ma trezisem dintr-o data in piesa lui Samuel Beckett cu alte personaje si cu decoruri complet schimbate. Dezinteresul meu pentru acea familie pe care nu o cunosteam era tranformat dintr-o data in atentie concentrata pe detalii alimentata tocmai de nevoia de ma scoate din asteptare. De fapt ma grabeam si eu sa ajung acasa dupa o zi lunga de munca in care voisem sa realizez ceva extra si anume sa ma si epilez.
Urmarea are aceeasi nota a asteptarii impinsa la limita exasperarii si socului iar evenimentele continua sa se tina in lant. Nimic neobisnuit in desfasurarea actiunii, doar asteptarea mea care ma impinge sa intreb, sa caut si sa incerc sa ii pun capat. Imi dau seama acum ca nici o clipa nu imi trecuse prin minte ideea renuntarii in ciuda faptului ca aveam toate motivele sa ma nelinistesc aflandu-ma in total necunoscut si fara prea mare putere de a controla sirul evenimentelor desi eu incercam asta. Doar prezenta mea acolo ar fi trebuit de fapt sa fie indeajuns sa curme sirul lor si asta pentru ca in vis mi se parea atat de normal ca odata ce o programare este facuta si urma sa platesc acele serviciile cosmetice totul trebuia sa decurga precum planului. Insa in visul meu nimic nu semana cu realitatea.
Intre timp cei doi soti plecasera sa rezolve aceea treaba de care eu nu stiam nimic si aflasem asta in momentul cand mi-am luat inima in dinti si am iesit din incaperea cabinet-garderoba. Urmeaza o intreaga calatorie pe holuri necunoscute in care nevoia de a o gasi pe cosmeticiana disparuta deja de un timp dar si curiozitatea ma pune fata in fata cu diverse personaje, de altfel tot necunoscute. Dau nas in nas cu menajera casei care imi spune ca ei tocmai au plecat in graba si ca pot merge in bucatarie sa ma servesc cu apa daca vreau. Eu intreb daca stie mai multe la care ea imi raspunde ca nu i-au spus nimic si se intoarce la sortatul hainelor murdare dintr-un cos de rufe. Imi continui drumul prin holurile intunecoase ale casei incercand sa gasesc bucataria cand doi copii se opresc din joaca lor zburdalnica privindu-ma pentru cateva clipe pentru a se reintoarce la jocul lor de-a v-ati ascunselea. Inainte sa apuc sa gasesc bucataria aud un telefon sunand din incaperea cabinet-garderoba si ma intorc in fuga lovindu-mi picioarele de diverse mobile si calcand pe diverse obiecte colorate presarate aiurea pe podea. Si ca in orice spectacol de suspans bineinteles ca telefonul inceteaza sa mai sune exact cand ajung in camera. Totusi ma bucur ca am reusit sa detectez unde este telefonul si incerc sa ma gandesc acum unde sa sun sa aflu mai multe. Ma indrept spre un raft al garderobei sa iau telefonul si il vad: roz cu multe beculete multicolore acolo zacea el langa un vraf de haine. Il iau si pe cand constat ca e extrem de usor in mana imi dau seama ca e doar o alta jucarie fabricata in China uitata de copii probabil in joaca lor.
De acum am un alt tel, sa gasesc un telefon in casa. Rascolesc garderoba din camera cabinet-garderoba sperand pentru un mobil uitat in vreo haina, ma intorc pe calcaie si ravasesc sertarele si ma uit sub patul ingust si alb si prin toate colturile incaperii insa nimic, nimic, nimic.
Un alt drum pe coridoarele intunecoase in care intalnesc si alte persoane chiar si cunoscuti de data aceasta insa nici unii nu stiu nimic si nu ma pot ajuta. Interesant este ca preocuparea mea pentru telul din vis nu imi da timp mare de interactiune cu celalte persoane, absolut doar strictul necesar. Niciuna din persoane nu pare sa fie curioasa de prezenta mea acolo, as putea spune ca aveau o oarecare indiferenta in care isi urmau robotic planul lor. Chiar si cand am reusit in sfarsit provizoriu sa dau de un telefon si a trebuit sa rascolesc dupa numere si sa sa vorbesc cu multe persoane, sperand sa dau de cosmeticiana, nici una din ele nu parea afectata sau interesata intr-un fel. Am vorbit chiar si cu o cunostinta prin telefon de care nu stiam mai nimic de ani de zile si ea nu parea nici macar surprinsa si nici bucuroasa ca dupa atata timp e doar o minune ca din greseala sa reusim sa ne auzim din nou, fie si asa intr-o situatie neasteptata.
Dezamagita ma intorc in camera cabinet-garderoba si ma asez pe patul ingust si alb gandindu-ma ce sa fac pe cand telefonul roz de jucarie suna si printre bazaiturile unui semnal foarte greu de receptat aud vocea cosmeticienei spunand ca se intoarce si sa nu ma nelinistesc, ei sunt inca in masina dar ajung dintr-un moment in altul. Eu ma uit la ceasul care arata peste ora 18 si fasiile de ceara de care uitasem si se uscasera deja destul de mult. Incep sa trag de ele si in graba ma gandesc ca e timpul sa ajung si eu acasa. De durere deschid ochii. M-am trezit dar inca visez. Mi-am scos fasiile singura si pe cand m-am urcat in masina sa conduc spre casa am vazut masina lor ca se apropia de parcare. Era o dubita colorata si pictata cu prajituri in toate formele insa nu am mai oprit. M-am trezit din somn.
Ma ridic incet de pe cartea pe care adormisem.
In drum spre bucataria mea pe holul meu intunecat ma pufneste rasul. In bucatarie asezata pe scaunul meu incep sa inspectez rece ceea ce tocmai am visat. Sarind de la un gand la altul pornesc spre calculator cu gandul de a scrie ceva despre frica.
Si ma pufneste rasul. Acum chiar ca m-am trezit.
Inga kommentarer:
Skicka en kommentar